Ieri și astăzi, am revăzut marea după doi ani în care nu m-am putut bucura de frumusețea ei.

În aceste zile, mi-am dat seama de ceva – am fost (atât de) preocupată de chestiuni pragmatice, încât am încetat, din păcate, să mai privesc lucrurile frumoase din jur, să mă întreb care e povestea clădirilor, a oamenilor care îmi ies în cale, am încetat să mai caut și să mai observ poezia din lume.

Și nu e deloc bine. Nu sunt eu așa, nu, nu, nu!

Dar tocmai pentru asta e bună o fugă la mare – să realizezi că trebuie să te regăsești (sau să te reinventezi, după caz și posibilități).

Am citit pe plajă: