De ce Elena, cum ziceam.
… pentru că a venit timpul să arate ce poate.
Felicia – e visătoare, romantică, sensibilă.
Elena – e pragmatică, aproape deloc impresionabilă, rece.
Felicia – e diplomată până în pânzele albe, nu vrea să deranjeze pe nimeni.
Elena – cu greu se abține să nu vorbească atunci când o deranjează ceva – și nu îi pasă dacă unii ar putea crede că e o scorpie.
Felicia – acordă o infinitate de șanse oamenilor, deși chiar și 2 sau 3 ar fi prea mult.
Elena – e foarte zgârcită cu second chances. Cu ea, ai cam una singură. Două, maxim, cu indulgență.
Felicia – e dispusă să încerce, să aștepte, să treacă oricât timp ar fi nevoie.
Elena – înțelege că resursa noastră cea mai importantă e timpul, singurul lucru care, odată trecut, nu se mai întoarce niciodată. De aceea, nu face pe nimeni să-și piardă timpul din cauza ei și nu lasă pe nimeni să o facă să-și piardă ea timpul. Fie că e vorba de ani, fie că e vorba de 5 minute.
Felicia – îi pune pe alții pe primul loc, se gândește la sentimentele lor, abia apoi la nevoile, dorințele și sentimentele sale.
Elena – ia decizii în funcție de ce e cel mai bine pentru ea, pentru că înțelege și știe că doar pe sine se poate baza întotdeauna. Restul oamenilor sunt doar niște trecători prin viața ei.
Felicia – nu acționează întotdeauna atunci când cei din jur dau cu bâta în baltă.
Elena – pleacă atunci când nu este tratată cu respect și bun simț. De oriunde. De lângă oricine.
Felicia – credea că are câțiva prieteni.
Elena – știe că persoanele pe care poate conta pot fi numărate pe degetele de la o mână.