Trec peste discursul din capul meu plin de fraze de tipul „Aș scrie ceva pe blog, dar nu am timp să mă gândesc serios la ceva elaborat” și vă spun că am dat peste o comparație foarte frumoasă legată de mintea noastră:

„Mintea omenească este asemenea suprafeței oceanului atunci când o mătură furtuna. Reacționăm vehement, dar în adâncuri există acel calm spre care trebuie doar să întindem mâna”.

Treaba asta m-a trezit un pic, amintindu-mi să „nu cred tot ceea ce gândesc” și să nu las #panica să predomine prea mult timp – pentru că sunt doar „furtuni”, pe când adâncul e stabil și liniștit și plin de lucruri ce așteaptă să fie (re)descoperite.

P.S. Nu e rău nici ce spun cei de la Headspace: