Nu am mai scris de mult, știu.

Acum e 2020, a treia lună din anul ăsta cumplit, iar întreaga lume e afectată de o pandemie desprinsă  parcă din paginile Apocalipsei.

În România e stare de urgență, carantină obligatorie de pe 25 martie, însă eu încerc să stau cât mai mult în casă (jobless fiind, at the moment), de pe 16.

Am tot zis că mă întorc în locul ăsta, însă, culmea, nu mi-am făcut timp să scriu.

Acuma doar sparg gheața cu un articol care mi-a mers direct la suflet:

https://hbr.org/2020/03/that-discomfort-youre-feeling-is-grief?fbclid=IwAR1aaQlsKH1dhI6sglZSY7lgPDnJ_GdgdqZEJQYqaHRWfXZW2pjcnUv4Mfo

We feel the world has changed, and it has. We know this is temporary, but it doesn’t feel that way, and we realize things will be different. Just as going to the airport is forever different from how it was before 9/11, things will change and this is the point at which they changed. The loss of normalcy; the fear of economic toll; the loss of connection. This is hitting us and we’re grieving. Collectively. We are not used to this kind of collective grief in the air.

Pe curând!