Dacă nu ești capabil de sacrificii (indiferent cât de mici), nu ești capabil să iubești. Dacă nu ești capabil să iubești, ești doar un mort în viață, nu un om.

Uneori, se întâmplă să mai îmi placă și mie facultatea asta a mea. Doar uneori. :)) Astăzi a fost unul din acele cazuri. Mi-a plăcut dezbaterea despre cartea lui George Orwell, 1984 – pentru că m-a pus pe gânduri.

Pe lângă toate implicațiile politice, cartea asta captivantă (cel puțin pentru mine, deși știu sigur că mai are și alți fani împătimiți) ridică anumite semne de întrebare: ”eu ce aș face în locul lui Winston?” ”cum recunoști dragostea adevărată?” ”cât de departe ești în stare să mergi pentru persoana iubită, cât de mult ești în stare să suferi înainte de a o trăda?”

În urma discuției de vreo oră jumătate, am căzut de acord cu aserțiunile scrise la începutul acestui articol…

În plus, ne-am dat seama că, într-adevăr, cel mai mare cadou pe care îl poti face cuiva nu sunt bunurile materiale, ci TIMPUL petrecut cu el/ea…fiindcă timpul e tot ce avem mai prețios, având în vedere că trece atât de repede și nu se mai întoarce niciodată…

Și, as spune eu, chiar dacă intervin lucruri care strică tot, tot, tot!, amintirile timpului petrecut împreună, oricât de scurt, rămân… Și nu pot fi uitate, deși poate ai vrea asta.

Îmi cer scuze, articolul acesta nu e ce voiam eu să fie după ce am ieșit de la seminar, cu impresiile proaspete – pentru că a trebuit să mă ocup de alte chestii și abia acum am reușit să scriu… Dar… sper că v-a pus și pe voi pe gânduri, măcar puțin… Și sper că cineva va fi suficient de curios/curioasă încât să citească 1984 😀 Recomand cu încredere!